Pe vremuri, curiozitatea omora pisica. Astazi, o reinvie :)

Oamenii. Suntem curiosi, din fire, ne place sa exploram, sa stim, sa patrundem, de multe ori, in mintile semenilor. Misterul ne excita si ne incita, ne starneste pofta curiozitatii. Nu e un pacat, sa fim seriosi. Era, pe vremuri, daca ne gandim la Adam si Eva si pedeapsa primordiala primita ca si consecinta a curiozitatii.

“Curiozitatea a omorat pisica”- mai des intalnita pe vremuri. Vine din englezescul “Curiosity killed the cat” (a inceput sa se foloseasca prin secolul 17). De multe ori, din cauza ca vrem sa stim (mai) multe, distrugem misterul, magia dispare. Cu secole in urma, omul explica tot ceea ce se intampla in jur prin intermediul miturilor, credintelor. Nu era nimic exact, real, dar asta nu le dadea dureri de cap si traiau linistiti, fara sa le fie starnita curiozitatea de a afla cum stau, de fapt, lucrurile. Astazi, gratie curiozitatii asteia, stiinta a evoluat, pisica nu numai ca nu mai moare, dar poate fi clonata, in viitor chiar si criogenizata, CLAR!

Pe vremuri, deci, curiozitatea era considerata un defect, probabil din cauza religiei, care ii invata pe oameni sa creada orbeste ceea ce li se spune, fara sa verifice sau incerce (“crede si nu cerceta!”…). Astazi, bucuria de a-ti satisface curiozitatea poate fi atat de intensa, incat compenseaza riscurile asumate.

Daca ne raportam fix la partea umana, la viermele curiozitatii din viata cotidiana, curiozitate ce ne-o rasfrangem asupra celor din jur, ok, de multe ori nu rezulta lucruri mult prea “politically correct” sau etice. Dar, suntem oameni, nu poti ignora ceva ce-ti este oferit pe tava (nu sunt de acord cu acea curiozitate cautata, acel frenetism, act paranoic de a verifica, cerceta mailuri, sms-uri, instalat de keyloghere, etc, aici vorbim de un lucru care, clar, este de condamnat si e fffffff urat) si-o faci nu pentru a descoperi America, ca a descoperit-o altul, ci doar din curiozitate, ca asa suntem noi. Asta atunci cand esti un om cu principii si nu vrei sa te folosesti de anumite informatii dobandite, astfel, pentru te miri ce scopuri abscunse sau pentru a te putea folosi, apoi, de arma reprosului. In fond, cand stii ca nu ai nimic de ascuns in fata cuiva, stii, la fel de bine, ca acel cineva nu are ce cauta, ceva sa nu stie deja, deci nu deranjeaza. Privacy ramane privacy, ok, dar, daca nu faci din asta o obisnuintza, daca e o chestie singulara, un “accident”, nu se pune, intra la capitolul “funny, ia sa vedem!” 🙂

De final: “Multe fiinte umane sunt nefericite din cauza a ceea ce stiu sau a ceea ce nu stiu. Ignoranta este o binecuvantare doar atunci cand este totala; imediat ce ne dam seama ca suntem ignoranti, vom dori sa nu mai fim. E celebra <<curiozitatea a omorat pisica>>. In cazul umanitatii, vorbim de un sentiment profund si esential. Dorinta de cunoastere, atunci cand intelegi ca nu stii, este universala si probabil irezistibila. A fost tentatia originara a omenirii si nu exista femeie sau barbat si, in special, niciun copil care sa i se poata opune mult timp. Dar, asa cum a zis Shakespeare, este o dorinta care creste cu cat se alimenteaza mai mult. Este imposibil sa potolim pofta de cunoastere. Si, cu cat esti mai inteligent, cu atat setea ti-e mai mare” Charles van Doren