Ma respect, imi respect sexualitatea. Sodoma si Gomora in secolul 21?

Se da un el si-o ea, casatoriti, cu o relatie solida, fericiti, oameni misto. Intr-un exercitiu de sinceritate confeseaza cheia sau cheile fericirii lor in cuplu. Printre diverse ingrediente, normale, sa le zic asa, intr-un cuplu, mai au un altul, bizar, pentru unii, sau pentru majoritatea: practicarea, de comun acord, a sexului in 3. Nu mare mi-a fost mirarea ca prima persoana care a inceput sa-i blameze sa fie fix una care se afla departe de a avea o conduita morala “puritana” sau sa fie una casatorita de ash-de-ani cu acelasi, sa fi trecut virgina in fata altarului, etc. Nici pomeneala! Cu toate Chanelurile si Diorurile purtate, cu toata atitudinea “cool” pe care o afisaza, ramane un om de la tara, un sau o incuiata care, vai de mine, cum sa faca oamenii asa ceva. Ok, nu ma vad traind intr-o Sodoma si Gomora, dar nici nu condamn acest cuplu, din contra. Bravo lor, trebuie sa ai suficienta incredere in celalalt ca sa faci asta, sa existe un respect reciproc (si exista, tocmai!) si sa nu iti fie teama de sexualitatea ta. Daca stau sa ma gandesc bine, in secolul 21, traim in continuare dupa niste canoane si coduri religioase impuse din Evul Mediu, cand, religia a fost interpretata in folosul clericilor ca o arma a fricii si de supunere a plebei. Pana la urma, ajungi in Iad daca faci asta? Cu siguranta nu! Ce e mai de blamat, cei care iubesc si-si traiesc viata si sexualitatea in stare naturala (hello, suntem animale cu ratiune), sau cei care isi inhiba trairile doar de dragul unei moralitati impuse? Stiu, acest post vine dupa cel cu iz romantic si miros puternic de flori, dar, asta e viata, in viziunea mea: cu viori, flori si romantism, asezonata si de o sexualitate fara inhibitii, unde, da, trebuie sa existe respect, in primul rand fata de propria-ti persoana. Asa ca, daca ajungi sa ai o relatie solida, intr-adevar, cu cineva si foarte sincera, de ce sa nu-ti permiti sa te descatusezi de conventii si false pudori, sa-ti dai frau liber fanteziilor celor mai ascunse, repet, atunci cand e o chestie de comun acord, exista incredere, iubire, sinceritate si mai ales respect?

Bine, Ricky!

In lume, astazi, mai exista un om liber: Ricky Martin. Un artist idolatrizat de juma’ de planeta, “huiduit” de cealalta.

In sfarsit, el a spus lucrurilor pe nume si a gasit forta de a recunoaste cine este. Ca si-a pierdut din fani? Cu siguranta! Dar, mai conteaza sau asta conteaza acum?

N-as fi vrut sa ma aflu in pielea lui sau in pielea nici unui artist care, de dragul artei si al business-ului , trebuie sa faca un compromis cu propria-i viata. De multe ori se impune, ca si in cazul lui..

Din punctul meu de vedere, faptul ca a recunoscut cine este, nu-l face mai putin om, din contra. Nu-l face mai putin artist, din contra. Va ramane un artist care a muncit mult pentru a ajunge acolo unde este si de-abia acum, trecuta bariera adevarului, va putea fi, intr-adevar, fericit si impacat cu el insusi. Asta este cel mai mare castig al sau: recunoscand public ca este gay, a reusit sa se accepte pe el, s-a eliberat de-o povara.

Un artist ar trebui sa ne incante pentru ceea ce produce, pentru ceea ce emana si ne transmite prin talentul sau si nu prin altceva. De aceea, ce este in spatele scenei, fie ca-i asumat sau nu, nu ar trebui sa ne faca sa ne schimbam perceptia asupra lui. Asta inseamna respect, toleranta si maturitate.

Cu siguranta, lumea este plina si de alti ricky martini celebri, mai putin sau deloc celebri, care, din cauza prejudecatilor, trebuie sa-si inhibe propriile trairi, sa-si ascunda propria conditie, sa se cenzureze, sa se ascunda.. Asta e de cand lumea si va exista intotdeauna. E bine doar cand vezi, ca din cand in cand, un om se mai elibereaza din lanturile prejudecatilor! Nici nu vreau sa ma gandesc ce isterie generala e acum in staff-ul sau!:):)