Ma-ncui? Te-ncui! (Incuiatzi din toate coltzurile, unitzi-va!…)

Incuiatzii- ne incuie la tot pasul, sau incearca, ca asha-s ei. Niste persoane “non-magice” (of, of, of, Harry Potter!…) care se sperie de magie, de lucrurile alea care pot starni lucruri magice, unice. Aia care nu numai ca incuie “usile magice” ale altora drept in nas, dar au si ei urme severe, bashici imense pe lunga lor barna rosie, fada si plictisita de la atata masochism frigid, rigid.

Oamenii astia, daca ii putem numi asa, nu au sange in vene, sunt ca niste Zombie de plastic made in China, care se tarasc prin viatza gata sa suga sangele altora, pentru apoi a-l voma, pentru ca nu stiu ce face cu el. Total asexuati, n-au outze, chiar daca au sani lactanti sau doar de decor, fie ca le atarna ceva intre picioare sau nu.

Astia, non-magicii, sunt prototipul perfect al compromisurilor. Fac si tac, pleaca capul si iar dau cu barna lor in tzarana si iar fac cucuiu’. Si, fug repede la mami, “Auch!” Si mai sunt si aia de arunca cu pietre, de acolo, de jos, de la inaltimea josniciei in care zac, doar, doar i-or nimeri pe cei care le provoaca pareri “dizgratioase” la zona sensibila. Niste perdanti, femeiushte si barbatzei frustrati, fara viata, fara nimic, doar cu iluzii. Ireale. Sau atemporale. Care se zbat in sticluta lor de plastic, doar, doar sunetele produse vor cauza ceva, ceva decibeli.

Ce mai tura-vura, p-astia ii consider persoane toxice si-i evit. I’m not biggest cojones on earth, dar, totusi, cand mi se umfla, mi se umfla! Si e cam starea lor naturala, asha, umflate! 😉