Strada Sperantei, la parter. Paste Fericit! :)

Se apropie Pastele. Si, implicit, urarile care mai de care, ganduri si trairi de care ne amintim, in speta, doar in ajun de Sarbatori. Ca, poate asa ni se spala pacatele. Apoi, nu conteaza, ne intoarcem la alea lumesti. Mai simplu. O perioada, am bantuit prin intuneric, cautandu-ma. Mi-am dat seama ca am gresit. Nu trebuia sa ma caut, pentru ca o faceam in gol. Degeaba. Aveam a ma gasi, realizand ca iubesc. Il iubesc, iubindu-ma: iertand, multumind, ascultand. Pe mine, pe cei din jur, pe toti. Nu sunt adepta vorbelor goale, de aceea fiecare zi trece facand ceva pentru mine si cei din jurul meu. Mai am obstacole de trecut, rani adanci lasate, din prea multa iubire, de cei ce mi-au dat viata. Am iertat dar inca ma lupt cu uitarea. Acum, in prag de Paste, gandurile mele ma duc intr-o directie in care au ramas intrebari fara semne de punctuatie, la final. O directie care doare, dar pentru care multumesc. Nimic nu este intamplator in viata si, asa cum eu mi-am gasit sensul, imi doresc sa fie gasit si in alta parte, acolo unde, tacit, s-a dovedit ca trebuie: avand tarie si sinceritate cu propriul ego, deschizand, in adevaratul sens, sufletul si mintea. Crescand, constientizand, acceptand himerele ca fix ceea ce sunt. Traind impacat. Coborand din turnul de sticla construit cu propriile maini, inainte ca acesta sa se prabuseasca. Acceptand trecutul fara a fugi de el, mintindu-l, inselandu-l, strivindu-l sub negare, nepasare. Un zambet. Un multumesc. Iubeste, traieste in adevar. Fie ca e la trecut, in prezent sau pentru viitor. Suflet chinuit, iarta si te vei ierta!

Pretios de far’ de pret!

Am un trai implinit. Si asta, in primul si-n primul rand, i-o datorez copilului meu. Am zis-o si ma mai repet: un copil este un adevarat miracol in si pentru viata ta. An de an, inveti lucruri noi alaturi de el, an de an vin probleme noi, situatii noi pe care le rezolvi, de cele mai multe ori, cu zambetul pe buze: amintindu-ti situatiile similare prin care ai trecut si tu, la varsta respectiva.

Dupa primul dinte crescut, primul pas si zambet, vine primul dinte cazut, prima “indragosteala”, primele prietenii, primele note. Totul este fascinant, atunci cand reusesti sa devii cel mai bun prieten al sau. Totul e mult mai usor si frumos atunci cand copilului nu-i este teama sa-ti spuna ce prostioare, greseli a facut, atunci cand, fara cearta/pedepse reusesti sa-l faci sa-si dea seama, singur, ca nu trebuie sa repete “minunea” facuta.

Ma declar, cu mandrie, o fericita. Invatam impreuna pasii prin viata. Invat de la copil, nu numai el de la mine. Si-i cer sfaturi. Si mi le da! Sublim!:)

Ca tot vorbeam de copii: am descoperit un blog foarte dragut, pe care va invit sa-l vizitati: http://pufytales.wordpress.com/

“In jocul celor mari”, Sophie Dahl

“In jocul celor mari”, o carte “aprope autobiografica” a celebrului fost top model Sophie Dahl mi-a cazut in maini prin amabilitatea unei bune prietene. Nu o povestesc aici, va invit doar s-o cititi. Pe mine m-a uimit, intr-un mod placut. M-a facut sa reflectez asupra unor lucruri, m-a facut sa zambesc, sa ma revolt, sa visez la un viitor mai indepartat.

Departe de a fi un text de-o profunditate zdrobitoare (in pasajele in care autoarea incearca sa fie profunda, plictiseste; noroc ca asta nu este o nota preponderenta), Sophie Dahl place printr-un scris curat, sincer, direct. Sophie reuseste sa te faca sa ajungi instant sa empatizezi cu Kitty, personajul central si universul ei, pe alocuri atat de ciudat.

Ar fi dragutza o ecranizare, in mana lui Woody Allen sau Almodovar!

Happy Feet 2

Vazut, placut, recomand. Sa nu aveti prea multe asteptari de la el, efectul nu este “woow!”, ci “cool, ok!”. Pe mine m-a dat pe spatele scaunului rabatabil din care l-am vazut coloana sonora si Pink. E funny sa vezi niste pinguini dragalashi dansand pe Queen si pe… “Dragostea din tei”! 🙂 Iar daca va duceti in gasca si cu copii, inevitabil veti ajunge dupa film sa spuneti: ala erai tu, aia tu! Fi-mea s-a ales cu porecla “creveta” (avand in vedere asemanarile dintre ea si un personaj de acolo), la mine s-a incercat o treaba, totusi, recent-dobandita porecla de Tweety a invins. Asa ca, duceti-va, e pe relax!

Invatamant de stat VS invatamant privat

Am avut ocazia/ sansa sa urmez, in viata, atat scoli de stat cat si scoli private (invatamant primar, gimnaziu, liceu). Din experienta mea si din ceea ce aud/ vad in jurul meu, invatamantul de stat romanesc, la ora actuala, este sinucidere curata pentru copil. Am inceput sa fac un research in ceea ce priveste invatamantul privat din Bucuresti. Stiu ca pentru multi si ma refer in speta la clasa medie este un efort financiar intins pe 12 ani dar mai stiu ca este mult mai importanta educatia sanatoasa a copilului decat Vuittoanele, vilele, Merzanele, Bora-Borele/Dubaiurile, plasmele 3D, etc, lucruri efemere.

Copilul este oglinda ta iar unul crescut si educat intr-un mediu sanatos si dupa o metodologie care sa nu-l faca sclavul temelor, victima sacosharilor sau care sa-i fure copilaria, incercandu-l si insuflandu-i false valori (alea de exista preponderent dupa ’89) nu poate decat sa-ti aduca cele mai mari satisfactii in viata, cel mai mare prilej de mandrie personala, ca si parinte, ca si OM.
In Bucuresti, exista scoli private foarte bune. Unele merg pe programa romaneasca, altele pe cea britanica sau americana.

Scoli private cu programa romaneasca. Avantaj: programa romaneasca, metodologie diferita, optima. In general, copilul isi face temele in timpul orelor, strictete, note luate pe bune. Daca la un moment dat, financiar nu mai ai posibilitatea sa-i platesti scoala, transferul la o scoala de stat nu presupune riscuri pentru copil, ba din contra. REcomandari:

1. Scoala Lauder Reut (http://www.lauder-reut.eu/) Cost/an: tuition fee in jur de 5.500 euro. Avantaje: profesori/invatatori foarte buni/ engleza intensiv/ cultura generala. Se invata si hebraica. Multiculturalism (pt. mine, un plus). Credibilitate; rata de promovabilitate la bac, in 2011: 100%. Dezavantaje: pt. cei care nu sunt evrei, trebuie vazut in ce masura copilul vrei/poate sa se integreze.

2. Scoala Spectrum Cost/an: 2.000 euro/an tuition fee. Cu transport, mese, extra-scolare ajunge in jur de 3.000 euro/an. Avantaje: cost redus comparativ cu altele; elevi racolati din randul olimpicilor (competitivitate crescuta). Dezavantaje: metodologia mi se pare cam prea aproape de sistemul de stat. Pentru unii: locatia.

3. Olga Gudynn– Cost/an: in jur de 5.500 euro (tuition fee, program pana la 16:00, cu mancare, afterschool, extra-optionale). Avantaje: metodologie buna. Dezavantaje: locatie, cadrele didactice (nu toate ok)

Scoli private cu programa britanica: Mi se pare cel mai bun sistem de invatamant, cu metodologia cea mai sanatoasa. Dezavantajul, in Ro, ar fi ca, daca nu-ti mai permiti, la un moment dat, sa platesti si te vezi nevoit sa muti copilul la stat, va fi greu pentru acesta sa tina ritmul si sa se adapteze noului sistem.

1. International School of Bucharest– http://www.isb.ro/index.php Taxa anuala: 8.000 euro/an + extra. Avantaje: Copilul tau chiar invata in aceasta scoala; programa britanica, limba engleza. Ideal daca vrei ca al tau copil sa faca liceul/facultatea in afara. Cultura generala, valori. Dezavantaje: costul, mai mare decat la cele pe programa romaneasca; greu sa se adapteze la invatamantul romanesc (daca iti vei dori/fi nevoit sa faci vreodata asta).

2. Cambridge School of Bucharest– Cost/an: in jur de 5.500 euro (tuition fee)+ extra. Cu totul, ajungi la maxim 7.000 euro/ an. Avantaje: programa britanica; limba engleza; metodologia, locatia. Dezavantaje: multi musulmani (daca te deranjeaza asta); cadre didactice romanesti; nu ai garantia ca taxa nu se mareste in decursul unui an.

3. British School of Bucharest– Taxa anuala: in jur de 17.000 euro/ an. Avantaje: metodologia, activitatile scolare si extra-scolare, limba engleza. Dezavantaje: costul foarte mare, locatia (pentru cei care stau in Bucuresti)

Restul scolilor private din Bucuresti, pentru mine, nu-s de luat in seama (fie bani aruncati degeaba, fie scoli aflate de-abia la inceput, nu prezinta garantii). Am punctat in linii mari, nu am analizat, aici, as fi fost subiectiva. Fiecare parinte isi are criteriile lui si trebuie cantarit foarte bine, inainte. Dar, ganditi-va de 2 ori inainte de a da copilul la scoala de stat si, parerea mea, faceti un efort pentru educatia copilului. El merita!

Si uite ca a sosit si momentul acela..

.. in care am ajuns ca de Craciun sa nu-mi doresc altceva decat sanatate, sa pot functiona iar, normal. Mi se parea, pana acum, o utopie ca cineva sa zica ca nu-si doreste altceva decat sanatate. Nu-i vedeam sensul, pentru ca nu ma lovise..
Probabil ca fiecare experienta personala face sa incline balanta iar utopiile sa fie invers proportionale. Ideea e ca DA, exista si astfel de dorinte: sa fii sanatos si atat. Eu imi doresc, acum, sa pot merge. Nimic mai simplu. Si doar!
Stiu ca trebuie rabdare si timp; imi permit, in cazul meu, pentru ca nu stau pe loc contra-cronometru. Si totusi, de-abia astept ziua in care sa pot merge, normal.
Sunt fericita, in impotenta mea temporara si va doresc si voua, din suflet, Sarbatori Fericite! Si nu uitati niciodata sa va bucurati de lucrurile simple! 🙂

“Femeia de cariera”

Text dedicat in speta femeilor, pe care este bine sa-l citeasca si barbatii. Daca te regasesti in el, femeie, ai o problema; echilibreaza-te cat mai poti. Daca tu, barbatule, iti regasesti femeia aici, ai o problema; inseamna ca nici tu n-ai viata; cel putin nu cu ea, cel putin nu cu voi.. Asadar: Femeia de carieră – de Mircea Dinescu
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline.
Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.
Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti.
Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână..
Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile.
Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.
Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.
Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia.
Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.
Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui “da”, acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni?
Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna…
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.
Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”… Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.
Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.”

“Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului”

Produs de Steven Spielberg si regizat de Peter Jackson, “Aventurile lui Tintin” este o animatie 3D savuroasa pe care o recomand cu drag. La inceput, am fost sceptica in privinta lui, nefiind o fana a benzilor desenate Tintin (chiar imi displacea personajul, de mica). De ce si cui il recomand? Celor carora le place Indiana Jones, copiilor peste 9 ani si celor care stiu sa aprecieze o animatie 3D PERFECTA! Filmul animat are un ritm alert, nu te plictisesti, din contra, empatizezi din prima cu personajele (ma refer aici si la catzelusul lui Tintin dar si la dl. Capitan, fara a-i uita pe cei doi frati detectivi) iar ilustratia muzicala vine sa-ti accelereze rasuflarea. Traiesti povestea maxim, razi, te joci de-a detectivul. Citeam in Evenimentul Zilei o cronica cum ca e delicios pt copii, nu si pentru adulti. Poate au dreptate. Nu-i pentru adultii aia care au uitat sa fie copii! Asadar: merita vazut!

Sunt o pacatoasa..

Am fost si eu la biserica. Nu mai fusesem de mult. N-am multe pacate voite, putine, f putine, dar grele. D-alea nevoite, cu duiumul, oameni suntem. Bun, in incercarea de a mi le spala, am pacatuit. Fix in biserica. Cu gandul..ups! Incercam sa deslusesc ce spune preotul, incercam sa ma concentrez, dar, mintea mea ce facea? Avea fantezii erotice.. Ups! Pai, si-a bagat Dracu’ coada, zau! In drum spre locasul sfant, am primit un telefon. De la primul meu iubit ever. Prima data cand vorbeam cu el la mobil (cand eram cu el, nu erau mobile), constat acum, cand scriu, haha! Si, mi-am amintit, cu aceasta ocazie, de niste secvente d-alea deochiate, misto. Doar ca mi le-am amintit in timpul slujbei.. Incercam repede s-o dreg, vorbeam cu sinea mea si-mi ziceam: “concentreaza-te! Controleaza-te!” Reuseam, pret de 2-3 minute, pe urma mintea iar o lua hai-hui. Mi-era rusine ca Doamne Doamne sa nu vada imaginile alea pe care le vedeam eu in minte.. Pe urma, ma gandeam ca ar trebui sa aplic metoda barbatilor, atunci cand vor sa le moara pasiunea. Doar ca nu stiu cum fac ei.. In fine, complicat. Oricum, ma mai duc si saptamana viitoare, sa ma lupt cu “demonii” interiori. Chiar vreau sa ma concentrez, acolo si sa inteleg ce citeste preotul. Stiu, sunt o pacatoasa, ca voi toti!..

Experienta buzukia

Am fost invitata, de catre comunitatea greaca din Romania, la un spectacol de “buzukia”. Prima mea experienta de acest gen. Nu sunt o fana a muzicii grecesti, as putea spune ca, cu mici, fff mici exceptii, nu-mi place deloc. In ciuda faptului ca m-am simtit ca la o nunta fara sarmale pe acorduri semi-manelistice si unduiri din trup (nu ale mele) in asentiment, mi s-a parut genial. Stateam si studiam felul cum stiu grecii astia sa se bucure de viata, sa-si consume, pe distractie, toti banutzii lor, sa uite de inhibitii, dansand pe masa, sub masa si deasupra mesei (am fost intr-un grup de mega corporatisti, manageri de top greci din multinationale), sa fie uniti iar dusmanii sa fraternizeze intre ei. Am primit, la inceput contrariata, o gramada de garoafe in cap, in fatza carora nu stiam sa reactionez. La inceput ma enervau. Dupa care, am profitat si am aruncat si eu 🙂 Una peste alta, m-am simtit, pentru o seara, grecoaica, desi nu intelegeam o iota din ce se canta, nu traiam muzica, nu ma unduiam la auzul ei. Dar, am aplaudat spiritul si atitudinea. Tikanis re malaka! (e posibil sa fie o injuratura, dar e singurul lucru pe care il stiu in elena).. 🙂