Excelentza, aveti cuvantul!

Dorinta de a fi cel mai bun… Multi vor sa simta gustul succesului, al lucrului bine facut, fericirea aprecierii celor din jur, bucuria personala izvorata din toate astea,. Usor de zis, greu de facut. Sau nu?..

Excelentza este sinonima cu munca, ambitia, increderea, devotamentul, tenacitatea si nu in ultimul rand, capacitatea de a stii ce targeturi sa-ti alegi, in ce si unde ai sanse sa fii cel mai bun. Fara astea, cursa e pierduta din start, se transforma doar intr-un vis, greu de atins sau de neatins, chiar!

Puterea, increderea in sine, de ce nu, mandria sunt atributele liderilor, ale oamenilor care nu fac umbra pamantului degeaba. Si nu trebuie sa fii director de banca, medic, manager sau patron pentru a fi lider, asta e o calitate pe care o are si o casnica desavarsita, un strungar foarte priceput in meserie, un mecanic auto dedicat, etc…

Postul asta nu l-am scris in ideea de a excela prin text sau in blogosfera, e doar un simplu omagiu adus oamenilor misto, ambitiosi si muncitori din jurul meu. Nu sunt multi, dar aia care sunt, merita, se stiu ei!

FO, sunt mandra de tine, asta e pt. tine!! Ia d-aici cliseul!:P:P

Sinceritatea si conflictele interioare

Sinceritatea este o virtute, o sarcina teribil de grea, care presupune un maxim de responsabilitate. Tocmai de aceea, oricat s-ar strofoca, oamenii iresponsabili nu pot atinge sinceritatea. Ne place sa fim inconjurati de sinceritate si de aceea cautam compania oamenilor sinceri. Dar, ce greu este sa fii sincer, cu altii sau chiar cu noi insine..

Cand te afunzi in minciuna, in aparente proprii, inevitabil treci prin crize de identitate, ai un suflet zbuciumat. Si asta pentru ca ti-e greu sa-ti faci autoportretul zilnic, traiesti intr-o nebuloasa a prezentului, nu stii, de fapt, cine esti.

O data pierduta aceasta sinceritate, realizezi ca este foarte greu s-o recuperezi, te afunzi dintr-o minciuna in alta. Nu faci decat sa devii o victima a propriului adevar. Te chinui cu aparentele, iti canalizezi toata energia in asta, dar, te pierzi pe tine insuti. Te prefaci, duci o lupta de neinchipuit cu tine insuti, esti prudent, iti controlezi gesturile, vorbele, faptele si totul, intru “sinceritate”. Gandesti un lucru, dar, pentru ca iti convine, faci altceva, in incercarea crancena de a te face placut, adulat si iubit de cei cu care intri in contact. Pentru a avea, ulterior, beneficii (de ordin emotional, material sau de alta natura). Ii manipulezi pe cei din jur, manipulandu-te, de fapt, pe tine, facandu-ti tie un mare deserviciu la nivel personal si spiritual.

Sinceritatea nu tine de “daca este sau imi este convenabil, favorabil”, in ideea de a atrage simpatia, compasiunea celorlalti. Te confesezi, iti deschizi sufletul, vrei sa pari sincer, exacerband asta, dar, de fapt, doar pacalesti.

Sinceritatea se vede si din actiunile noastre. Cand ne prefacem, cand vrem sa parem ceea ce nu suntem (in functie de scopul urmarit- de job, prietenie, business, cerc social, relatii, etc), aratam, de fapt, o personalitate fictiva: sensibili, umili, de incredere, inteligenti, simpatici, educati, manierati… Inseamna, doar ca, fix asta, nu suntem. Si de aici vin conflictele interioare.

Subliniez ca “a spune” adevarul este o parte a sinceritatii, ea trebuie completata prin “a actiona” in acord cu adevarul. A ne arata “cum suntem in realitate” ne face sa fim congruenti cu ceea ce zicem, facem si gandim. Iar la asta se ajunge doar prin cunoasterea si acceptarea calitatilor, defectelor si-a limitarilor noastre.

Mai consider ca sinceritatea, ca si restul virtutilor, nu este ceva ce trebuie sa asteptam la altii, trebuie s-o traim pentru a avea prieteni adevarati, sa fim demni de increderea lor.. Oamenii sinceri sunt oameni puternici, sunt doar oamenii care au incredere in ei si-n fortele proprii, nu aceia care traiesc din aparente si prin aparente in scopul de a-si atinge niste obiective la care ajung gratie celor carora, prin “sinceritate”, le-au castigat “increderea” si “compasiunea”.