Bine, Ricky!

In lume, astazi, mai exista un om liber: Ricky Martin. Un artist idolatrizat de juma’ de planeta, “huiduit” de cealalta.

In sfarsit, el a spus lucrurilor pe nume si a gasit forta de a recunoaste cine este. Ca si-a pierdut din fani? Cu siguranta! Dar, mai conteaza sau asta conteaza acum?

N-as fi vrut sa ma aflu in pielea lui sau in pielea nici unui artist care, de dragul artei si al business-ului , trebuie sa faca un compromis cu propria-i viata. De multe ori se impune, ca si in cazul lui..

Din punctul meu de vedere, faptul ca a recunoscut cine este, nu-l face mai putin om, din contra. Nu-l face mai putin artist, din contra. Va ramane un artist care a muncit mult pentru a ajunge acolo unde este si de-abia acum, trecuta bariera adevarului, va putea fi, intr-adevar, fericit si impacat cu el insusi. Asta este cel mai mare castig al sau: recunoscand public ca este gay, a reusit sa se accepte pe el, s-a eliberat de-o povara.

Un artist ar trebui sa ne incante pentru ceea ce produce, pentru ceea ce emana si ne transmite prin talentul sau si nu prin altceva. De aceea, ce este in spatele scenei, fie ca-i asumat sau nu, nu ar trebui sa ne faca sa ne schimbam perceptia asupra lui. Asta inseamna respect, toleranta si maturitate.

Cu siguranta, lumea este plina si de alti ricky martini celebri, mai putin sau deloc celebri, care, din cauza prejudecatilor, trebuie sa-si inhibe propriile trairi, sa-si ascunda propria conditie, sa se cenzureze, sa se ascunda.. Asta e de cand lumea si va exista intotdeauna. E bine doar cand vezi, ca din cand in cand, un om se mai elibereaza din lanturile prejudecatilor! Nici nu vreau sa ma gandesc ce isterie generala e acum in staff-ul sau!:):)

Mitul “multitasking” sau “we need to slow down”..?

Pierdem mult mai mult timp atunci cand incercam sa facem mai multe lucruri de-o data! Atunci cand ne concentram pe un singur lucru, pe care il ducem la bun sfarsit, suntem mult mai productivi si eficienti. De ce? Pentru ca ii ia ceva timp creierasului nostru in a se adapta, in a se focusa pe o activitate si imediat sau aproape concomitent pe alta, iar timpul asta se acumuleaza.

De aceea, pentru a reduce nivelul stresului, cel mai bine este sa ne concentram si sa facem un singur lucru iar de-abia dupa ce acesta e dus la bun sfarsit, sa incepem o alta activitate.

Nu e ca inventez eu roata si nici ca ma dau geniu. Dar, de ceva timp, am inceput sa elimin din viata mea conceptul de “multitasking” iar rezultatul a fost o mai mare productivitate, eficienta si eficacitate. Reusesc sa ma concentrez, sa-mi fac bine taskurile si mai am timp si pentru micile placeri ale vietii, pentru mine!

Cam care e cheia de baza, atunci cand am multe pe cap?

- Inchid Mess-ul

- Ies de pe Facebook (ma reconectez intre pauzele dintre taskuri)

- Inchid fereastra de mail (la fel, o deschid in brake-uri)

- Las telefonul la o parte (unei colege), il dau pe Silent si raspund f. selectiv

- Evit sa parasesc masa/biroul de lucru, amanand eventualele nevoi fiziologice pana la terminarea unui task  :)

- “Expediez” prin nebagare in seama lumea care are chef de-o vorba cu mine. We’ll talk later!..

Facute toate astea (lista minima, cea care mi-a venit in cap acum), nu numai ca garantez rezultatul muncii mele, dar, pe urma, imi mai fac timp si pentru mine si cei din jurul meu!

Rezultatul: ma simt mult mai relaxata si, la sfarsitul zilei, constat ca am taiat de pe lista tot ceea ce-mi propusesem in agenda facuta, in liniste, la prima ora.

Alte sugestii?

Exercitiu de sinceritate cu noi insine

Cum ne putem regasi, cum ne putem asuma ceea ce suntem, fara ca aparentele sa ne conduca viata si propriul EGO. Cum, putem fi, de fapt, autentici, oameni:

• Facand recurs, cu prioritate, la sentimentele noastre, la placeri si nevoi (este necesar sa ne cunoastem bine); asteptarile celorlalti nu trebuie sa prevaleze
• Tinand cont de faptul ca dreptul de a trai in acord cu ceea ce gandim si simtim se rasfrange si asupra celor care ne inconjoara
• Sa nu ne judecam in fiecare moment; sa reflectam, doar, cu gingasie si spirit critic asupra deciziilor noastre
• Practicand autoafirmarea. Suntem unici, irepetabili. Nu trebuie sa copiem conceptiile si criteriile altora.
• Fiindu-ne foarte clar ca fiecare decizie corespunde unui “aici si acum” si ca putem sa ne schimbam parerea, opiniile, modul de a actiona
• Acceptandu-ne, iubindu-ne si placandu-ne de noi asa cum suntem. Asumandu-ne propriile contradictii si incercand sa evoluam in fiecare zi
• Fiind, fiecare din noi, cel mai bun prieten al nostru pentru a putea ajunge sa fim un prieten autentic al celorlalti. Un prieten adevarat pentru cei care ne apreciaza pentru cine suntem in realitate.

Jocul aparentelor

Noi, oamenii, suntem fiinte complexe, poliedrice, cu aptitudini, emotii si comportamente destul de putin coerente intre ele, daca nu chiar contradictorii. Gandim un lucru dar facem altceva, total opus; de multe ori ne comportam asa pentru a nu rani pe cei din jur, alte ori din convenienta, comoditate.. Ne modelam forma de a fi in functie de ceea ce asteapta ceilalti de la noi.

Pericolul acestui joc, cel al aparentelor, al secretelor si al minciunilor, este ca multi naufragiaza in el. Si intervine, in noi, un gol: “cine sunt in realitate?”. Acest esec, aceasta discordanta cu noi insine vine ca o consecinta a faptului ca ne pierdem, uitam propria noastra identitate (din atata joaca, uitam realul). Aceste reprezentatii actoricesti, asumate cu naturalitate de aproape fiecare dintre noi, nu ne vor face rau daca reusim sa fim pragmatici, sa gandim la rece, sa stim sa facem diferenta intre ce gandim, ce facem si ceea ce, in definitiv, suntem cu adevarat.

Cunoasterea in profunzime a jocului de-a aparentele poate fi distractiv si foarte instructiv, ajutandu-ne, in acelasi timp, sa cunoastem multe despre oameni, ca entitati si sa ne cunoastem mai bine pe noi. Esential, in acest joc, este SINCERITATEA cu propria-ti persoana.

A acorda prea multa atentie imaginii, perceptiei pe care o au altii despre noi, ne submineaza auto-respectul si da loc fricii, nesigurantei, pierzandu-ne, in acelasi timp, referintele despre noi insine.  Pentru a proiecta adevaratul “eu”, trebuie sa ne cunoastem foarte bine (nu e usor, e nevoie de introspectie si raspunsuri sincere la intrebari destul de complicate, pe care trebuie sa ni le punem singuri), sa ne ascultam, sa ne prioritizam si sa ne iubim. Si, doar plecand de la asta, putem relationa cu ceilalti.

Cine sunt “castigatorii”

Spunea Galilei, pe vremurile cand traia, ceva de genul ca “Nu-l poti invata nimic pe celalalt. Nu poti decat sa-l ajuti sa descopere in el insusi”.

Aceasta cugetare mi se pare o caracteristica specifica castigatorilor. Si cine sunt castigatorii, in viata? Cei care se cunosc bine si se asculta, in primul rand, pe ei insusi, cei care, apoi, stiu sa-i asculte pe ceilalti. Totul sta in schimb si-n impartasire.

Castigatorii au potentialitatea lor proprie, la ei, esentialul consta in autenticitate. Iar de aceea, ei sunt capabili sa dezvaluie unicitatea personalitatii lor, admitand, in acelasi timp, singularitatea celorlalti. Ei se arata asa cum sunt si nu isi prezinta o imagine a lor care place celorlalti, de aceea, spun ce simt si asculta, nu doar aud, ce spun ceilalti. Ei nu se tem sa gandeasca singuri si sa-si utilizeze liberul arbitru, nu pretind ca ar cunoaste totul si nici ca detin adevarul.

Castigatorii sunt cei care stiu sa-i asculte pe ceilalti, evaluandu-le discursurile pentru a-si trage din ele propriile concluzii. Castigatorii isi asuma responsabilitatile propriei vieti; isi sunt proprii stapani. Nu poti fi un winner 100%, dar poti sa-ncerci!

Ce este succesul?

Succesul este un concept amplu, abstract, cu ambivalente pentru fiecare dintre noi. Succesul este fix ceea ce intelege fiecare prin succes. Pentru mine, inseamna realizarea multora dintre obiectivele pe care mi le-am propus pana acum, atat la nivel personal (incerc sa pun mereu latura asta in fata), cat si profesional. Sunt, imi propun sa fiu intr-o permanenta stare de evolutie.

Exista momente de “stagnare”, inevitabile, carora trebuie sa stii sa le faci fata, sa stii cum sa treci peste ele. Aici intervine, din punctul meu de vedere, un factor foarte important: relatiile interpersonale. Cand acestea tind sa fie din ce in mai bune, in ciuda vicisitudinilor vietii (AKA “stagnarii”), incerci si reusesti sa ai mereu zambetul pe buze. Iar asta te ajuta sa fii increzator, optimist, sa devii o persoana de succes.

Viata trebuie privita ca un perpetuu proces de imbunatatire, de dezvoltare si evolutie, si chiar daca, din cand in cand, acest proces devine mai “molcom”, nu ne dam inapoi si nu spunem niciodata “STOP”.

PS: SI NU CRED CA SUCCESUL SE MASOARA IN PRIMUL RAND SAU EXCLUSIV IN BANI!

Efect PLACEBO

ASTA E MELODIA WEEKEND-ULUI ACESTA PT. MINE. Interesant sound, enjoy!

The declick sau cum sa-i spui adio vinei

Dar, stii ceva? Am gresit, ok, dar nu sunt singura care a gresit, as fi vrut, da, sa nu o fi facut. Din pacate, nu poti da timpul inapoi. Iar aceasta greseala nu sta in picioare pentru a distruge si a arunca la cosul de gunoi devotamentul, sinceritatea, dedicatia si ajutorul oferite din tot sufletul. M-am precipitat, am actionat din impuls, daca as fi cantarit mai bine ar fi fost altfel. Dar, mai stiu ca de fiecare data exista o parte plina a paharului.  What’s done, is done.

In lumea reala, situatii reale, prietenii adevarate, intre oameni adevarati, corecti si sinceri, o greseala e doar o greseala. Nu-i un motiv. Pentru nimic. Altfel, inseamna ca s-a bluffat, de-o parte sau alta, sau de ambele. Eu, de partea mea, mi-am recunoscut vina.

Asadar,iti zic la revedere, greseala, prin acest post, nu mai vreau sa vorbesc de tine! Esti singulara, gresealo, esti doar una, n-ai fost mai multe si nu, n-am omorat pe nimeni, eu sunt aceeasi, cu greseala asta asumata, cu tot. Dar cu si mai multe calitati, pe care le-am pus pe tava. Ce cantareste mai mult? O greseala sau un om sincer care a comis-o, un OM, pana la urma?

CARIA STRICATA

E nasol cand dezamagesti niste oameni foarte dragi. Si mai nasol e cand o faci constient, pentru ca intervine sentimentul de vina, care te macina si te face sa te simti execrabil, mic si mojic. Credem, de multe ori, ca le stim pe toate, ca putem sa controlam reactii, ca detinem adevarul absolut. De cele mai multe ori gresim, din orgoliu si incapatanare. Incapatanarea de a crede ca e ca tine..

Mai stiu ca noi, oamenii, suntem supusi greselii, dar ca nu toti au curajul si forta sa recunoasca asta. Eu am gresit enorm, vis a vis de un om care nu merita asta, de la mine. Am gresit si pentru ca, asa, am “reusit” sa sterg toate lucrurile bune pe care le facusem si le primisem in schimb, neconditionat, de la aceasta persoana.

In acest moment, la nivel uman, ma simt ca o carie stricata. Dar, mi-am facut-o singura. Nu ma lamentez, caria stricata o scoti, scapi de ea, nu te mai doare. Doar regret, pentru ca nici eu nu meritam asta de la mine, nici persoana cealalta. Nu pot sa cred cum am putut face asa ceva, nu mi-e deloc caracteristic. Am primit, primesc ce am “dorit”: NIMIC! Sper ca niciodata nu-i prea tarziu sa spui IARTA-MA, AM GRESIT!

Fiara

M-am hotarat sa incep un razboi, dur si care va dura foarte mult. Am evitat s-o fac pentru ca am crezut ca totul se poate rezolva amiabil. Dar nu am cu cine. Fiara din mine, pe care toti o avem, a iesit sa-si revendice drepturile, sa lupte dur si implacabil. Eu, in acest razboi, voi fi implacabila.

Este cel mai ambitios si dur proiect pe care il voi avea vreodata si-l voi trata ca atare. Va trebui sa lupt mult, sa-mi pun in functiune toata energia, sa alerg, sa bat pe la multe usi, sa joc dupa aceleasi reguli murdare ale adversarului. Nu-i loc de diplomatie.

De ce o fac? De ce n-am vrut s-o fac pana acum? O fac pentru ca nu vreau sa plec cu coada intre picioare, nu am de ce, pentru ca, din pacate, cand am fost buna n-a mers si am fost luata de.. fraiera. Si chiar nu sunt. De ce n-am facut-o pana acum si am vrut rezolvare pe cai “diplomatice”? Sincer, din comoditate, stiam ce efort va implica din partea mea, din nepasare si superficialitate. Pentru ca nu pun pret pe trofeul pe care il voi castiga in urma razboiului. Dar, pun pret pe mine si nimeni nu-mi calca in picioare demnitatea! Gata, ajunge, s-a terminat cu bunavointa; o sa fiu groaznic de rea, dura, fara sa ma intereseze, ca pana acum, ce reprezinta, pentru mine, oponentul. Stiu ca pot s-o fac, pentru ca mi-am pus ambitia. Am suportat, am tolerat mult prea mult! Deja am inceput demersurile, deja am inceput sa intocmesc, cu al meu comandat de razboi planul de lupta. E al dracu de greu, dar nu imposibil!

N-am stiut ca in mine poate zace atata ura si sete de dreptate! Lupt pentru ce mi se cuvine, lupt pentru mine! Nu vreau sa-mi planga nimeni de mila, nu vreau sa ajung sa-mi plang eu de mila. De ce? Pentru ca am fost prea buna. Nu, nu, au revoir, good girl!